Petrescu, Camil / Escritor
Romanul este alcatuit pe mai multe planuri, care se întâlnesc si se despart într-o aparent capricioasa compozitie, desi o simetrie launtrica prezideaza faptele interioare si psihologia eroilor. în primul rând, luam cunostinta de drama iubirii acelei misterioase doamne T., silueta turburatoare, aparitie distinsa, spirit practic si autoare ce se ignora a celor “trei scrisori” strabatute de o nostalgica suferinta, aura poetica peste o autoanaliza apatica.
în paralel cu soarta acestei îndagostite fara speranta, se dezvaluie pasiunea tragica a lui Ladima – poet si ziarist controversat –, “victima împinsa la sinucidere de indiferenta meschina a unei femei vulgare, actrita lipsita de mesagiu si cocota de profesie viagera, Emilia Rachitaru. Ladima este un tip atât de apropiat de noi, o schema morala, în care pot încapea mai multe aparitii ale cafenelei literare. Tragedia lui abrutizanta o prezinta d. Petrescu printr-o serie de scrisori exaltate, descoperite într-o dupa-amiaza torida, cu amor tarifat, în casa Emiliei, de Fred Vasilescu-Lumânararu, fiul verosului om de afaceri si vulgarului analfabet Lumânararu, creionat în Ultima noapte de dragoste...
In Patul lui Procust d. Camil Petrescu manifesta o viziune atât de puternica a feminitatii, în personagiul Emiliei si al d-nei T., încât, fara nici o amabilitate, afirmam ca aceste doua figuri vor ramâne ca doua creatii de prima importanta ale epicei contemporane. Senzualismul si frumusetea litografica a Emilei, vulgaritatea ei de sensibilitate, prostia ei linistita si snobismul de cocota cultivatoare a «lumii bune», ca si poezia enigmatica a d-nei T., distinctia ei si parfumul de subtil senzualism, ratate într-o dragoste nefericita, sunt de o amploare, de o febricitate dominata de analism lucid, care definitiveaza pe dl. Camil Petrescu ca pe un romancier cu mijloace profund originale” (Pompiliu Constantinescu)
